Logo

Consiliul Național al Minorității Naționale Române

Nacionalni savet rumunske nacionalne manjine

National Council of the Romanian National Minority

Română Srpski English
Comunicat de presă | CNMNR

Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia: OPRIȚI POLITIZAREA EVENIMENTULUI TRAGIC DIN BOR – MULȚUMIRI POLIȚIEI SERBIEI PENTRU IMPLICAREA PROFESIONALĂ ȘI DEVOTATĂ

13 aprilie 2024

<
Comunicat CNMNR Bor

Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia, ca unica organizație legitimă, aleasă conform Constituției și legilor Republicii Serbia, care reprezintă și protejează interesele minorității naționale române din Serbia, cultura românească, limba și legăturile cu țara-mamă, cu ocazia conferinței de presă de astăzi a Partidului Român, ținută la Belgrad, a adoptat o poziție unică și emite următoarul:

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia se delimitează complet și se distanțează de tot ceea ce a fost spus la conferința de presă a Partidului Român, ținută astăzi la Belgrad. Tot ceea ce a fost afirmat astăzi la conferința de presă prezintă exclusiv o poziție politică a reprezentanților Partidului Român și nu are absolut nicio legătură cu activitatea Consiliului Național sau cu poziția minorității naționale române din Serbia.

Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia condamnă cu fermitate politizarea tragicului eveniment din Bor, pe care Partidul Român îl folosește în cel mai perfid mod, încercând să implice minoritatea națională română în interesele lor politice.

Alegerile legitime pentru reprezentanții din Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia au avut loc în 2022, iar în cadrul acestuia, pe lângă românii din Voivodina și Belgrad, românii din estul Serbiei sunt reprezentați în mod egal, astfel încât Partidul Român nu are niciun fel de legitimitate să se exprime în numele tuturor românilor din Serbia.

Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia își exprimă recunoștința față de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Serbia, precum și față de administrația locală și locuitorii din Bor pentru atitudinea lor profesională și truda depusă, față de una dintre cele mai grele tragedii care a lovit această regiune și care a zguduit profund întreaga noastră țară.

Astăzi, când relațiile dintre statul sârb și comunitățile naționale sunt la cel mai înalt nivel istoric, Consiliul Național al Minorității Naționale Române va continua să lucreze pentru menținerea configurației existente, în cel mai bun interes al tuturor românilor care trăiesc în Serbia.

Președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia
Dr. Valentin Ardelean

← Înapoi la lista știrilor